piftie

Jump to Comments

- Piftia e o cestie simplă dacă iese.
- Cum adică?
- Simplu. Trebuie să tremure dar să nu curgă. În acelaşi timp aroma de usturoi e totul. Secretul e suma de gelatină din zamă. De aici pleacă totul. Cea mai uşoară e piftia de porc, iar cea mai delicată şi complicată e piftia de cocoş. În rest ai gama aspicurilor unde combinaţiile sunt nelimitate şi folosirea e spectaculoasă. Alte arome, alte culori.
- Acum vine Crăciunul, aşa că cea mai bună pasăre e porcul.
- Cum îţi ziceam e banală. Iei cap de porc, unul sau jumate, depinde de cît vrei să-ţi iasă, nişte urechi şi nişte rasoale cu tot cu adidaşi.
- Ce adidaşi?
- Aşa le spunea pe vremea mea picioarelor de porc.
- Cu copite?
- Cu, dar să fie bine curăşate de păr. Asta dacă ai de gînd să pui şi şorici în piftie. Deci le pui pe toate într-o oală mare cu apă rece. Le pui la fiert şi tot completezi apa pînă ce cade carnea de pe oase. Opreşti procesul de fierbere. Scoţi la rece. Cînd s-a răcit iei grăsimea de deasupra la o parte şi separi carnea de oase.  Zeama rămasă o pui din nou la fiert sa scadă cam pe la jumătate si probezi. Iei o farfurie adîncă cu apa rece si pui nişte picături de zeamă. Dacă se încheagă o iei de pe foc. Unii pun la fiert şi ceva rădăcinoase, unul doi morcovi, o ţelină, eu nu. Aşezi carnea în castroane. Iei o căpăţină două de usturoi, o cureţi şi pisezi bine căţeii. Pui pe o strecurătoare un servet de pînză şi aşezi acolo usturoiul pisat. Începi să treci prin şervet zeama clocotită de la castron la castron pînă le umpli pe toate. Duci castroanele la rece. Gata.
- Sare nu pui?
- Ba da Cristi, întreab-o pe Corina. Cînd a scăzut, dregi de sare. Pentru mine asta e piftia de porc. De obicei mai pun nişte aripi de curcan sau o pulpă ca să am carne mai multă macră. Mai pun şi nişte ouă fierte de culoare.
- Aia de cocoş?
- Altă dată, mai la vară.

2 Comentarii

Filed under antreuri

Etichete adidas, aspic, bucatarie, cap de porc, cocos, craciun, curcan, gastronomie, piftie, porc, sare, sorici, usturoi