cozonaci cu urlători

Jump to Comments

cald în bucătărie. na, că sună la uşă. cin să fie, cin să fie? nimeni. mde… bancuri proaste făcute oamenilor ocupaţi. mă întorc în bucătărie. iar sună. devin “uşor” nervos. nu mă mai uit pe vizor şi deschid:
- care eş…
îngheţ. scara plină de urlători care cîntă:
- mulţi ani trăiască…

mă rog. nu cîntă, intonează urlă etc. ionela, andra, anca, elena, gabi, nora, george, ioana, carmen, florin, simona, paul, lorena, cristean, anca, dan, mihaela, dan, andrei, angela, andrei, sanda, dragoş, aleaxandra, liviu, irina, aurelian, mirel, ella, emil, veronica, florin, nuami, cristian, maria, daniel, diana, zohar, ruxandra, cristian, ileana, florin, diana, ion, flavia, catalin, dorothea, bogdan, mihaela, bogdan, alin şi alţii pe care nu-i mai văd că scara are coturi. oricum vecinii au ieşit ca la bîlci şi nu înţeleg ce se întîmplă. îi bag în casă. locuri pe covor, gîrlă. scaune ioc. doama tanţa sparge scrumiera. aplauze prelungite.
- s-au spart ghinioanele.
- poate-mi plătesc unii facturile…
- nu mai fii şi tu supărat de ziua ta!
- nu sunt, dar ce mă fac cu voi. iaca nişte vin roşu, pahare sunt aici… uite tirbuşon… pe mine mă scuzaţi că am ceva treabă.
- ce ne faci?
- cozonaci!
- cînd sunt gata?
- vezi lopata!
- ne spui cum?
- da! pe drum!
aplauze unanime.
- nu vă primesc în bucătărie că e foarte cald ca să fie ingredientele calde.
- nu ne spui…
-…cum le pui?
- mai tîrziu
o să viu
să vă zic
că-s peltic!
plec spre cîmpul de luptă:
- un voluntar la mine fuge!
se reped vreo doi.
- doar unul!
mutre lungi.
- bine, veniţi amîndoi.
- ioane, ia tu te rog ligheanul ăla şi cazează-l pe masă.
- dane, pune în lighean făina. da, da, alea patru chile, că la cîţi sunteşi îmi trebuie un vagon de cozonaci. acu facem maiaua. lapte la încălzit cît să suporte mîna. pui laptele peste drojdie să se desfacă, un pic de făină şi nişte zahăr. vezi nu turna zahărul cu lopata că moare maiaua. aşa… batem uşor pînă face băşici. lăsăm să dospească. acu facem o gaură în făina din lighean, punem maiaua, gălbenuşurile, albuşele, restul de zahăr şi începem să frămîntăm. uşor ca să înglobăm tot. acu începe bîlciul. în vasul de pe aragaz e unt topit. amestecăm cu ulei ca să nu iasă cozonacul uscat. mă rog, aşa mi s-a spus că se întîmplă. începe partea grea. ioane, tu ţine, te rog, de lighean, iar tu, dane, stai de pază la grăsime.
- cît frămînţi?
- pai pînă nu mai rămîne aluat pe deşte şi oricum la cantitatea asta măcar o oră.
şi dăi şi luptă. moi mîinile în grăsimea călduţă, frămînţi şi iar… şi iar… scoatem coca din lighean, presărăm făină pe masă şi dă-i şi luptă şi luptă şi dăi.
- la cozonac ideea e frămîntatul, de aia e dificil să-l faci singur. ai grijă să nu torni zahăr prea mult şi lichidele, adică laptele şi ouăle să fie în funcţie de umezeala făinii. de aia e bine ca bucătăria să fie caldă. cozonacul e ceva viu căruia-i trebe’ să-i fie bine la facere, că să nu te refuze la crescut. proporţii găseşti la greu pe internet, dar eu pun după ochi, ţine de experienţă. la început e bine să fii foarte strict ca să n-o dai în bară.
terminăm, ei mai obosiţi de uitat, decît eu de frămîntat. aşa-s bătrînii. Punem aluatul în lighean la loc, acopăr cu o pînză albă şi mergem la un pahar de vin. ei. eu stau de umplutură. e secret de familie. nuca se fierbe-n lapte. cu cacaoa şi zahărul. se lasă la răcit şi se bat albuşele rămase de la gălbenuşuri. spuma care nu cade din vas se înglobează în crema răcită. între timp coca dă pe-afară. ţip:
- două voluntare.
andra şi carmen se reped la uşa bucătăriei:
- aici sunt formele…
- …păi văd şi nişte crătiţi…
- de forma cilindru aţi învăţat la şcoală?
- eu ştiam că…
- discutăm după. acu e muncă la greu. cineva tapetează formele cu unt şi făină. cineva ia aluat din lighean, pune pe masa presărată cu făină, ia de aici umplutură şi răsuceşte aşa… după care obiectul se depune în formă. pentru cratiţi folosiţi ideea de mel mel codobelc…
- punem apă?
- faci mişto?
- io? nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…
- bine. formele se lasă un pic să crească şi după asta se dau la cuptor. te rog să baţi nişte ouă. iei pensula şi îi pictezi. se poate presăra zahăr sau pune mieşi de nucă, dar pictatul le va da luciul de sărbătoare.
iese primul d ela cuptor. e fierbinte. îl aşez cu grijă pe o parte pe bufet unde pusei o placă mare de lemn.
- cîţi ies?
- şaişpe?
- cîţi???
- cîţi ai auzit. la un chil trebuie să iasă patru cozonaci în aceste forme. dacă ies mai puţini e semn de lene că nu l-ai bătut destul…
- …săracul de el.
- bine. căinează-l acu. faci mişto în continuare.
- io? nuuuuuuuuuuuuuuuuu…
- … da da.
în sfîrşit ultima tranşă e la cuptor.
- hai să ducem la popor cîţiva. mai vine un  voluntar?
- nu e periculos?
- da, dacă nu ai minte şi bagi în tine o tonă, dar uşor uşor cu vin roşu de buturugă e perfect.
apare elena, numai un zîmbet de la vin:
- gata cozonacii? îi încearcă cu degetul.
- ai grijă! da, sunt gata.
fetele iau cîte doi cozonaci şi ducem în casă. nu se taie. se rup şi fiecare ia cîte o fîşie fierbinte. vin, cozonaci, prieteni, ce mai viaţa e perfectă. mă iau cu vorba , cu vinul şi deodată simt miros de ars. ionela de colo:
- e semn că n-ai avut noroc în viaţă…
- bătaie, mai apuc să spun repezindu-mă în bucătărie.

2 Comentarii

Filed under desert

Etichete albuş, cacao, cozonac, drojdie, faina, gălbenuş, lapte, nuca, ou, sare, ulei, unt, zahăr