salată de icre

- Ești acasă?
- Da’ unde să fiu?
- Nu știu, că am sunat pe telefonul mobil.
- Ai dreptate. Care e baiul?
- Păi vreau să trec pe la tine să-ți las niște icre de știucă.
- Bogdane, ești bine primit și fără icre, dar cu ele… e tot la fel.
- Bine, unchiule, ajung în zece minute.
Ia să mă uit la starea națiunii din cămară. Am ulei. Mă duc la frigider și verific stocul de lămîi. Țîr la ușă. Deschid. Bogdan îmbrăcat sportiv, cu o vestă căptușită și cu un tricou în culor de camuflaj.
- Am trecut să-ți las icrele astea să le ai de revelion.
- Nu intri?
- Nu, că am niște treabă.
- Las că n-ai, că dacă aveai îmi spuneai ce treabă ai. Așa că, hai… Ce de rime!
- Așa e la un poet care se respectă.
- Faci mișto de mine?
- Noooooooooooooo…
- Mde.
Iau pachetul din mîna lui și mergem în bucătărie.
- O palincă?
- Desigur, unchiule.
Scot două țoiuri mititele, le pun pe masă și iau clondirul din frigider să torn.
- Nepoate, știi de ce țuica se bea din țoi și coniacul din pahare speciale?
- Nu.
- Sunt soluții la problema mirosului sau a aromei, cum vrei să spui. Țuica nu are unul prea frumos sau delicat, iar coniacul se bea în primul rînd cu nasul.
- Mie îmi place mirosul de țuică.
- Depinde cînd și nu orice țuică miroase bine, a fruct. Cum e?
- Ca de obicei, excelentă.
- E de la Zalău de la niște prieteni, care mi-au trimis-o pe post de plată la ultima mea carte.
- „Noi, o jumătate de zeu”?
- Da, ai citit-o?
- Nu prea…
- Of. Da’ ia să vedem ce facem noi cu icrișoarele astea. Ulei avem, lămîie avem, castron avem, lingură de lemn așișderea… Ce ne mai trebuie?
- Un braț vînjos ce nu obosește…
- Ce reclamă-ți faci! Ia lingura. Pun eu icrele în castron, mai puțin o linguriță. Eu torn uleiul și tu le bați. Adică amesteci cu vigoare.
- Așa?
- Da. Pun uleiul cîte puțin și o țîră de zeamă de lămîie, uite-așa. Tu bate la ele să se-nmulțească.
- Știi că unii pun griș sau miez de pîine.
- Acu depinde de ce vrei. Mai puțin și mai delicat sau mai mult cu iz de icre. E o chestiune de gust.
- Mai bat?
- Păi bați cît ulei vrei să pui. Ai grijă ce fel de ulei alegi. Poți pune unul cu un gust pregnant, ca uleiul de măsline, dar îl asociezi cu gustul de icre, sau unul neutru și rămîne doar cel al peștelui. Dacă pui prea mult se va simți gustul de ulei pînă la urmă, dacă e prea puțin e cam dens gustul de icre, ceea ce nu e rău. Acum dacă vezi că sunt prea tari și nu se mai iau de pe lingură, poți pune un strop de apă minerală cu bule sau sifon, să fie un pic mai moi, dar nu turna ca să curgă ca supa. Așa mi se par bune. Stai să punem și lingurița păstrată… amestecă ușor… gata. La fel se fac și icrele de crapsau hering sau de astea mărunte, numai că la ele nu păstrezi ca la cele de știucă o linguriță pentru final. Ia să tăiem acum niște pîine neagră, o punem pe placa asta pe aragaz să se prăjească cum spunem noi, și pune un covor frumos de icre. Stai un pic pînă tai eu ceapa asta roșie. Ia acum pune felia de pîine cu icrele-n ceapă, ridic-o, vezi ce covoraș de ceapă roșie mărunt bucățelită e pe icre? Mușcă și spune-mi cum e.
- Delicios.
- Dacă vei vrea în schimb să pui ceapă în icre, ia o ceapă albă. Nu va da culoare, dar izul se va simți. Oricum nu pune multă, că una e aia proaspătă și altă una care stă deja de o oră sau mai bine în icre. Poți pune și un bol cu măsline de Kalamata lîngă salată sau poți să le ornezi cu felii foarte subțiri de lămîie, cum vrei…
- Excelent, dar chiar trebuie să fug, unchiule.
- Bine, Bogdane, mulțam de icre și mai treci.