S-a terminat. Parcă nu l-am recunoscut pe Federer. Nadal îi stă ca o piatră pe cap și de unde pînă ieri făcuse niște meciuri extraordinare, azi avea vată pe creier. Mă rog. Ia să văd să mănînc ceva. Na că sună la ușă.
- Ce faci? mă întreabă Paul cu mîinile-n buzunare. E plin de zăpadă, așa că- fac semn să intre și să stea pe hol. Îl întorc pe toate fețele și-l scutur. Asta e. O să dau cu mopul după ce pleacă.
- Ce să fac? Ceva de mîncare. Vrei și tu?
- Mai întrebi?
- Vezi că sunt la cură de slăbire așa că n-am pîine.
- Decît să ies afară pe vremea asta mai bine mănînc fără pîine.
- Bun așa. Ia un loc aici, pune-ți o țuiculiță din sticla asta și uită-te cît fac eu omleta.
Paul e cuminte și se conformează indicațiilor prețioase. Mă duc la frigider și mă uit alene. Ouă, e clar, vreo șase, telemea grasă, unt și… și… a, da, măsline gata desîmburate. Iau un castron și sparg în el ouăle. Le bat. Sfărîm brînză multă. Ia stai puțin îmi zic și caut în frigider smîntîna. Pun două linguri. Amestec bine. Un praf de piper. Pun și măslinele. Așez tigaia pe aragaz și dau drumul la foc. Nu prea tare flacăra. Pun unt, nu mult, cam două nuci, și-l las să se topească. Zdrobesc doi căței de usturoi și-i tai mărunt. Îi arunc în tigaie. Cînd aroma îmbată bucătăria torn conținutul castronului. Las să se prindă și amestec. Puțin Nu mult. Întorc și scot în două farfurii. Îi pun una lui Paul în față.
- Excelent volumul, Paule.
- Mulțumesc zice el cu gura plină deja.
omleta dalmațiană
Filed under felul doi
