mîncărică de conopidă

De ce or spune oamenii „mîncărică” și nu mîncare? Poate din lăcomie? Poate dintr-o iubire extrem față de diminutive? Cine știe. Cert e că asta o să fac azi. Mai bine mai puțină carne că e mai sănătos. Ia să pun eu lucrurile pe masă să vedem cum vom proceda. Scot conopida… Țîr la ușă…
- Salut Dane, ți-am adus calculatorul după cum ți-am zis.
- Tu ai zis, Răzvane, eu am uitat, dar intră. Pune-l aici, că o să mă ocup de el mîine. Intră în bucătărie, te rog.
- De ce?
- Păi erai curios să mă vezi gătind și m-am gîndit că nu ți-ar strica un pahar de vin alb sec și rece…
- Pe frigul de afară?
- Bașca zăpadă… Tu stai aici și te uită. te vei încălzi imediat.
- Vinul?
- Uite sticla asta de Jidvei. Uite pahare. Uite tirbușon. Muncește.
- Tu ce faci?
- O mîncare de conopidă sau o mîncărică, dacă preferi…
- Îmi dai și mie?
- Asta e ideea. Acum spăl obiectele muncii: ardei capia, ceapă roșie, morcovi și desigur frumusețea asta de conopidă albă ca spuma laptelui…
- Se vede că ești poet…
- Aiurea, era la mișto, dar îmi place o conopidă albă și bogată. Pun cratița la-ncins, torn niște ulei de măsline, las să se-ncingă și pun ceapa, morcovii și ardeiul să se-nmoaie puțin, nu trebuie să se prăjească. Pun o linguriță de boia dulce, una de boia iute, piper și… chimen.
- Chimen?
- Da. Dă o aromă deosebită. Un pic de oregano și sting cu apă. Adaug conopida și las la foc potrivit pînă se face obiectul. Pun și niște roșii taiate și despielițate din conservă, că acum asta vii au gust de plastic și așteptăm.
- Cît timp?
- Păi pînă se-nmoaie bine conopida și scade zeama. La final pune un pic de vin. De control. Și ce mai spui?
Am sporovăit ceva și după ceva timp mîncarea e taman bună de pus în farfurii.
- Cum e?
- Excelent!
- Nu vorbi cu gura plină…