piure de conopidă

Ce să fac eu ca garnitură? Stai să văd ce mai am în frigider. Aaa! Păi am o conopidă frumoasă. Ia să scot eu oala mare, spăl conopida, o curăț de frunze, tai un pic din cotor şi o cazez în oală. Pun apă rece și dau drumul la foc. Acum idea piureului e valabilă pentru o grămadă de rădăcinoase. Fasolea bătută tot un soi de piure este. Să spunem atunci cartofi făcăluiți? Am vorbi singuri. Piureul nu e numai cartofi zdrobiți, mai pui niște unt, niște lapte sau zeamă de la respectivul obiect pus la fiert. În plus cartofii și piureul de cartofi mai ales sunt vîrfuri de lance, imediat după cei prăjiți, în goana după kilograme suplimentare. Eu care am grămadă știu precis ce spun. Așa că un piure de conopidă nu are ce să strice cu dulceața lui mai lipsită de hidrocarburi criminale. Ia te uită. Cît am stat noi de vorbă, conopida a fost fiartă… Să încerc la cotor… Furculița intră ca-n unt. E perfect, a fiert. S-o pun atunci la scurs de toată zeama. Acum o să o cazez în acest castron de inox, destul de încăpător pentru ea. Iau zdrobitorul, pun unt cam cît o nucă, ceva sare, puțin piper, un pic de chimion, ce-mi place și să trec la fapte. Ideea e că pasta obținută trebuie să fie perfectă, lină și spumoasă, dar nu e obligatoriu. Untul poate fi înlocuit cu ulei, mai ales de măsline, sau poate să lipsească dacă doriți fără grăsime. Puteți pune smîntînă, eu torn un pic de lapte, gusturile diferă și combinațiile sunt nenumărate. Totul e să vă placă, dar nu adăugați prea multe pentru a păstra gustul clar al obiectului de bază, în cazul meu acum conopida. Ia să gust. Perfect. Cine mai vrea, să mai pună sare, mie îmi place ușor mai dulce.