Ospătăria lu' Iancu

piure de conopidă

Dan Iancu — Fri, 27 Jan 2012 14:10:51 +0000

Ce să fac eu ca garnitură? Stai să văd ce mai am în frigider. Aaa! Păi am o conopidă frumoasă. Ia să scot eu oala mare, spăl conopida, o curăț de frunze, tai un pic din cotor şi o cazez în oală. Pun apă rece și dau drumul la foc. Acum idea piureului e valabilă pentru o grămadă de rădăcinoase. Fasolea bătută tot un soi de piure este. Să spunem atunci cartofi făcăluiți? Am vorbi singuri. Piureul nu e numai cartofi zdrobiți, mai pui niște unt, niște lapte sau zeamă de la respectivul obiect pus la fiert. În plus cartofii și piureul de cartofi mai ales sunt vîrfuri de lance, imediat după cei prăjiți, în goana după kilograme suplimentare. Eu care am grămadă știu precis ce spun. Așa că un piure de conopidă nu are ce să strice cu dulceața lui mai lipsită de hidrocarburi criminale. Ia te uită. Cît am stat noi de vorbă, conopida a fost fiartă… Să încerc la cotor… Furculița intră ca-n unt. E perfect, a fiert. S-o pun atunci la scurs de toată zeama. Acum o să o cazez în acest castron de inox, destul de încăpător pentru ea. Iau zdrobitorul, pun unt cam cît o nucă, ceva sare, puțin piper, un pic de chimion, ce-mi place și să trec la fapte. Ideea e că pasta obținută trebuie să fie perfectă, lină și spumoasă, dar nu e obligatoriu. Untul poate fi înlocuit cu ulei, mai ales de măsline, sau poate să lipsească dacă doriți fără grăsime. Puteți pune smîntînă, eu torn un pic de lapte, gusturile diferă și combinațiile sunt nenumărate. Totul e să vă placă, dar nu adăugați prea multe pentru a păstra gustul clar al obiectului de bază, în cazul meu acum conopida. Ia să gust. Perfect. Cine mai vrea, să mai pună sare, mie îmi place ușor mai dulce.

Filed under: felul doi, garnituri

mîncărică de conopidă

Dan Iancu — Fri, 27 Jan 2012 13:21:30 +0000

De ce or spune oamenii „mîncărică” și nu mîncare? Poate din lăcomie? Poate dintr-o iubire extrem față de diminutive? Cine știe. Cert e că asta o să fac azi. Mai bine mai puțină carne că e mai sănătos. Ia să pun eu lucrurile pe masă să vedem cum vom proceda. Scot conopida… Țîr la ușă…
- Salut Dane, ți-am adus calculatorul după cum ți-am zis.
- Tu ai zis, Răzvane, eu am uitat, dar intră. Pune-l aici, că o să mă ocup de el mîine. Intră în bucătărie, te rog.
- De ce?
- Păi erai curios să mă vezi gătind și m-am gîndit că nu ți-ar strica un pahar de vin alb sec și rece…
- Pe frigul de afară?
- Bașca zăpadă… Tu stai aici și te uită. te vei încălzi imediat.
- Vinul?
- Uite sticla asta de Jidvei. Uite pahare. Uite tirbușon. Muncește.
- Tu ce faci?
- O mîncare de conopidă sau o mîncărică, dacă preferi…
- Îmi dai și mie?
- Asta e ideea. Acum spăl obiectele muncii: ardei capia, ceapă roșie, morcovi și desigur frumusețea asta de conopidă albă ca spuma laptelui…
- Se vede că ești poet…
- Aiurea, era la mișto, dar îmi place o conopidă albă și bogată. Pun cratița la-ncins, torn niște ulei de măsline, las să se-ncingă și pun ceapa, morcovii și ardeiul să se-nmoaie puțin, nu trebuie să se prăjească. Pun o linguriță de boia dulce, una de boia iute, piper și… chimen.
- Chimen?
- Da. Dă o aromă deosebită. Un pic de oregano și sting cu apă. Adaug conopida și las la foc potrivit pînă se face obiectul. Pun și niște roșii taiate și despielițate din conservă, că acum asta vii au gust de plastic și așteptăm.
- Cît timp?
- Păi pînă se-nmoaie bine conopida și scade zeama. La final pune un pic de vin. De control. Și ce mai spui?
Am sporovăit ceva și după ceva timp mîncarea e taman bună de pus în farfurii.
- Cum e?
- Excelent!
- Nu vorbi cu gura plină…

Filed under: felul doi

omleta dalmațiană

Dan Iancu — Thu, 26 Jan 2012 12:57:41 +0000

S-a terminat. Parcă nu l-am recunoscut pe Federer. Nadal îi stă ca o piatră pe cap și de unde pînă ieri făcuse niște meciuri extraordinare, azi avea vată pe creier. Mă rog. Ia să văd să mănînc ceva. Na că sună la ușă.
- Ce faci? mă întreabă Paul cu mîinile-n buzunare. E plin de zăpadă, așa că- fac semn să intre și să stea pe hol. Îl întorc pe toate fețele și-l scutur. Asta e. O să dau cu mopul după ce pleacă.
- Ce să fac? Ceva de mîncare. Vrei și tu?
- Mai întrebi?
- Vezi că sunt la cură de slăbire așa că n-am pîine.
- Decît să ies afară pe vremea asta mai bine mănînc fără pîine.
- Bun așa. Ia un loc aici, pune-ți o țuiculiță din sticla asta și uită-te cît fac eu omleta.
Paul e cuminte și se conformează indicațiilor prețioase. Mă duc la frigider și mă uit alene. Ouă, e clar, vreo șase, telemea grasă, unt și… și… a, da, măsline gata desîmburate. Iau un castron și sparg în el ouăle. Le bat. Sfărîm brînză multă. Ia stai puțin îmi zic și caut în frigider smîntîna. Pun două linguri. Amestec bine. Un praf de piper. Pun și măslinele. Așez tigaia pe aragaz și dau drumul la foc. Nu prea tare flacăra. Pun unt, nu mult, cam două nuci, și-l las să se topească. Zdrobesc doi căței de usturoi și-i tai mărunt. Îi arunc în tigaie. Cînd aroma îmbată bucătăria torn conținutul castronului. Las să se prindă și amestec. Puțin Nu mult. Întorc și scot în două farfurii. Îi pun una lui Paul în față.
- Excelent volumul, Paule.
- Mulțumesc zice el cu gura plină deja.

Filed under: felul doi

omletă la un meci de tenis

Dan Iancu — Wed, 25 Jan 2012 10:34:09 +0000

Djokovici trage de coapsa accidentată. Să sper că e bine și nu se va rupe. Ar fi nașpa. Mă enervez de pomană. Mai bine pun de-o omletă ca să mă simt mai bine. Ia să vedem ce deține frigiderul. Ouă, am, telemea este, pătrunjelul e o idee excelentă, mai ales cînd ninge. Aaa, în punga cu pătrunjel găsesc cîteva fire de ceapă verde. Le tai mărunt. Parcă și niște căței de usturoi s-ar simți bine în omletă. Tai mărunt vreo trei. Bat ouăle. Piper, sare, boia afumată și un pic de lapte. Pun tigaia la încins. Scot untul. Nu mult… Așa, de mărimea unei nuci. Se topește. Dau focul mai mic și pun pătrunjelul tăiat și restul. Las să se înmoaie și torn ouăle bătute bine. Amestec să nu se prindă. Acum se scoate, cît omleta nu s-a uscat de tot precum cele franțuzești de zici că mănînci cretă. Iau și telemeaua, o legătură de ridichi și mă întorc la televizor. Sîrbul joacă ciudat. Mare păcat, dar omleta e gustoasă, mai ales însoțită de bucăți de telemea. Un pahar de vin n-ar strica. Ia să văd ce am…

Filed under: felul doi

salată de icre

Dan Iancu — Thu, 29 Dec 2011 08:09:42 +0000

- Ești acasă?
- Da’ unde să fiu?
- Nu știu, că am sunat pe telefonul mobil.
- Ai dreptate. Care e baiul?
- Păi vreau să trec pe la tine să-ți las niște icre de știucă.
- Bogdane, ești bine primit și fără icre, dar cu ele… e tot la fel.
- Bine, unchiule, ajung în zece minute.
Ia să mă uit la starea națiunii din cămară. Am ulei. Mă duc la frigider și verific stocul de lămîi. Țîr la ușă. Deschid. Bogdan îmbrăcat sportiv, cu o vestă căptușită și cu un tricou în culor de camuflaj.
- Am trecut să-ți las icrele astea să le ai de revelion.
- Nu intri?
- Nu, că am niște treabă.
- Las că n-ai, că dacă aveai îmi spuneai ce treabă ai. Așa că, hai… Ce de rime!
- Așa e la un poet care se respectă.
- Faci mișto de mine?
- Noooooooooooooo…
- Mde.
Iau pachetul din mîna lui și mergem în bucătărie.
- O palincă?
- Desigur, unchiule.
Scot două țoiuri mititele, le pun pe masă și iau clondirul din frigider să torn.
- Nepoate, știi de ce țuica se bea din țoi și coniacul din pahare speciale?
- Nu.
- Sunt soluții la problema mirosului sau a aromei, cum vrei să spui. Țuica nu are unul prea frumos sau delicat, iar coniacul se bea în primul rînd cu nasul.
- Mie îmi place mirosul de țuică.
- Depinde cînd și nu orice țuică miroase bine, a fruct. Cum e?
- Ca de obicei, excelentă.
- E de la Zalău de la niște prieteni, care mi-au trimis-o pe post de plată la ultima mea carte.
- „Noi, o jumătate de zeu”?
- Da, ai citit-o?
- Nu prea…
- Of. Da’ ia să vedem ce facem noi cu icrișoarele astea. Ulei avem, lămîie avem, castron avem, lingură de lemn așișderea… Ce ne mai trebuie?
- Un braț vînjos ce nu obosește…
- Ce reclamă-ți faci! Ia lingura. Pun eu icrele în castron, mai puțin o linguriță. Eu torn uleiul și tu le bați. Adică amesteci cu vigoare.
- Așa?
- Da. Pun uleiul cîte puțin și o țîră de zeamă de lămîie, uite-așa. Tu bate la ele să se-nmulțească.
- Știi că unii pun griș sau miez de pîine.
- Acu depinde de ce vrei. Mai puțin și mai delicat sau mai mult cu iz de icre. E o chestiune de gust.
- Mai bat?
- Păi bați cît ulei vrei să pui. Ai grijă ce fel de ulei alegi. Poți pune unul cu un gust pregnant, ca uleiul de măsline, dar îl asociezi cu gustul de icre, sau unul neutru și rămîne doar cel al peștelui. Dacă pui prea mult se va simți gustul de ulei pînă la urmă, dacă e prea puțin e cam dens gustul de icre, ceea ce nu e rău. Acum dacă vezi că sunt prea tari și nu se mai iau de pe lingură, poți pune un strop de apă minerală cu bule sau sifon, să fie un pic mai moi, dar nu turna ca să curgă ca supa. Așa mi se par bune. Stai să punem și lingurița păstrată… amestecă ușor… gata. La fel se fac și icrele de crapsau hering sau de astea mărunte, numai că la ele nu păstrezi ca la cele de știucă o linguriță pentru final. Ia să tăiem acum niște pîine neagră, o punem pe placa asta pe aragaz să se prăjească cum spunem noi, și pune un covor frumos de icre. Stai un pic pînă tai eu ceapa asta roșie. Ia acum pune felia de pîine cu icrele-n ceapă, ridic-o, vezi ce covoraș de ceapă roșie mărunt bucățelită e pe icre? Mușcă și spune-mi cum e.
- Delicios.
- Dacă vei vrea în schimb să pui ceapă în icre, ia o ceapă albă. Nu va da culoare, dar izul se va simți. Oricum nu pune multă, că una e aia proaspătă și altă una care stă deja de o oră sau mai bine în icre. Poți pune și un bol cu măsline de Kalamata lîngă salată sau poți să le ornezi cu felii foarte subțiri de lămîie, cum vrei…
- Excelent, dar chiar trebuie să fug, unchiule.
- Bine, Bogdane, mulțam de icre și mai treci.

Filed under: antreuri, salate Tagged: ceapă albă, ceapă roşie, icre crap, icre știucă, icre hering, lămîie, măsline, ulei, ulei foarea soarelui, ulei măsline

fasole făcăluită

Dan Iancu — Sat, 24 Dec 2011 06:03:58 +0000

Na, cînd ai mai multă treabă sună la ușă. Mă duc să văd cine o fi.
- Primiți cu colindul?
- Ce dracu faci, nenorocitule? întreb cu gura pînă la urechi. Nu spui și tu că vii?
- N-am mai avut timp.
- Dar să cumperi oarece sticle, ai avut?
- Știam că iau bătaie dacă vin cu mîna goală. Am luat niște muscat.
- Bună idee. Își dau să mănînci de post.
- Adică fără carne?
- Ghiciși derbedeule.
- Ce?
- Intră și ai să… muncești.
- Știam eu, zise Dinco resemnat scoțîndu-și scurta îmblănită. Întră în bucătărie unde tocmai scursesem fasolea albă proaspăt fiartă.
- Ce faci cu ea?
- O făcăluim.
- Și vrei s-o fac eu?
- Cu mixerul băiete. Altfel zobești la ea cu ală de piure de cartofi de ți se lungesc urechile. Învață ceva. Nu faci și piureul de cartofi la mixer că obții aracet.
- Cum adică?
- Își spun eu altă dată. Ia aici. Pui boabele în blender, ăla cu cuțite, priceputule…
- Învățatule..
- Faci mișto de mine?
- Nu, că mi-e frică. Zîmbea cu o față de copil prins la furat dulceață de gutui.
- Pui și puțină zeamă de la fasolea fiartă bine…
- Cît ai fiert-o?
- Păi ieri seară am pus-o în apă. E fasole albă să facem un contrast frumos cu ceapa călită. Vezi că are boabe mari și frumoase. De fiert a fiert pînă cînd s-a muiat bine de tot. Așa. Acum după ce le-ai pus în blender iei sticla de ulei de măsline zic eu, dar dacă nu-ți place poți pune si de floare sau de ce ai tu chef, după gust. Dai drumul la aparat și torni cîte puțin. Pui sare după chef, un praf de piper sau nu și un pic de boia sau nu. Vezi? Așa trebuie să iasă. Gustă!
- E dulce…
- Da. Mai vrei sare?
- Un pic.
- Lasă că-ți face rău.
- La ce?
- La spate că o să-ți iei un șut. Faci cum spun eu.
- Pînă acu am privit.
- Și de acum încolo. Deci fasolea e gata. Să vedem de ceapa călită. O tăiem solzișori, nu mărunt, că nu pricepem nimic din ea. Punem ulei la-ncins și aruncăm toată ceapa în tigaie. Cu grijă să nu ne stropim. Un praf de sare, puțin piper, boia neapărat.
- Dulce sau iute?
- După chef, desigur. Pune și un pic de chimen sau coriandru pisat dacă vrei sau orice aromă, dar nu mult, numai de iz. Ai grijă de ceapă, Cînd s-a rumenit să fie gălbioară, pune niște bulion amestecat cu nițel vin alb ca ăsta de-l aduseși.
- Păi nu-l bem?
- Zgîrcitule! Îl vom și bea pre dînsul. Scoate din butoiul de pe balcon murături cîte poftești, de care vrei. Ia aici strachina asta și umple-o.
- Bine, șefu’, să trăiți, să înfloriți ca un măr…
- Sorcova e după revelion, nepricopsitule…
Și ne-am pus la masă cu pîine neagră-n vatră, cu fasole făcăluită și murături de toate felurile și am băsmit despre noi, despre prietenii noștri cei vii și cei morți întru istoria literaturii de la-nceput și pînă-n viitor cum spune Sorin Dinco, prietenul meu.

Filed under: antreuri, felul doi, garnituri Tagged: fasole sare piper ceapă bulion vin muscat murături chimen coriandru oregano busuioc

Friptură de porc simplă, fără pretenții

Dan Iancu — Sat, 24 Dec 2011 05:09:55 +0000

Nu-mi mai văd capul de treabă. Și să fac mîncare și curățenie și alea, alea… Mă rog. Asta e. Dacă eram însurat cu un harem dădeam indicații prețioase și mă lăfăiam ca boierul pe perne moi cu osînzile îmbracate-n mătase. Cum n-am, n-am. Oricum fac urît dacă intră cineva-n bucătărie și îmi ține lecții. S-o luăm cătinel. Of, telefonul îmi lipsea acum…
- Bună, ce faci?
- A, nimic. ceva de mîncare, puțină curățenie, că veniți voi diseară ca nehaliții…
- Păi nu mai venim.
- Atîta vă trebuie.
- Ce faci bun de mîncare?
- De mîncare.
- Nu spui?
- Nu!
- Bine… Atunci ce vin luăm?
- Roșu sec.
- Deci nu avem pește. Friptură, cîrnați, sarmale… mai continui?
- O să vedeți.
- Bine, ursuzule, ajungem pe la șase.
- În regulă.
Închid telefonul și scot bucata de pulpă de porc din frigider. Are cam două kile și e frumos rotunjită. Mde, pulpa din spate, cu mușchi diverși, o frumusețe. Scot și slăninuța și cîrnații afumați. Le pun pe masă. Iau cîțiva morcovi, două țeline, două cepe, ceva usturoi, cîteva căpățîni. Le dau jos cojile la toate. Nu și la cîrnați. Pulpa o pun în mijloc și restul pe lîngă. O poți împăna cu slănina afumată sau, dacă ți-e lene pune felii subțiri pe ea. Boia dulce și boia iute afumată. Asta din urmă o am de la sor-mea din Anglia. Piper proaspăt măcinat. Cel mai bine e să-l macini pe loc, ori dacă nu vrei să fie iute pui boabele întregi pentru aromă. Ienibahar, două frunze de dafin, chimen, coriandru și nucșoară proaspăt rasă. Sare grunjoasă, că aia fină e pentru servit la masă. Se freacă bine pulpa cu prafurile ca și cînd ai masa-o tandru. Gîndește-te că a fost o coapsă. Ce dacă e de porc? O să o mănînci. Merită efortul. Pui apă în tava mai înaltă, nu aia joasă de prăjituri. Pune și niște crenguțe de cimbru sau de rozmarin. Dă aromă. Cum preferi. Pe deasupra torni ulei de care vrei. Ai grijă că uleiul de măsline e puternic și nu tuturor le place. Cel mai bine e să ungi bucata cu untură, dar colesterolul… Te descurci. Oricum nu pune multă unsoare. Carnea de porc și macră are grăsimea ei. Acoperi cu o foaie de staniol. Unii chiar fierb carnea înainte de cuptor, dar dacă ai răbdare carnea se va frăgezi. Dai la cuptor. Nu foarte încins să se facă scrum. Atenție! După vreun ceas, scoți staniolul și lași să se rumenească. O întorci ca și pe restul obiectelor ce la mai pui în tavă și care vor fi garnitură. Mai adaugi un pahar de vin roși pe final, să ia aromă. Scoți și lași să stea un pic. Nu servi fierbinte, dar nici rece să aibă țurțuri de untură, deși uneori e gustoasă și așa, dar pe post de sandviș. Asta e. Gata.
Să vină musafirii, să-nceapă poveștile…

Filed under: felul doi Tagged: pulpă porc cîrnat slănină piper boia iute morcov țelină sare piper ienimbahar chimen coriandru dafin cimbru rozmarin

pui roșu

Dan Iancu — Thu, 01 Sep 2011 09:31:55 +0000

- Alo, ce faci?
- Bine mersi, fac o lista de cumpărături.
- Ce anume?
- Cum ce anume?
- Ce cumperi, grasule?
- Grăsime… Te mîncă schinarea ghiavole?
- Nu, mă, întrebam și eu ca să știu dacă să trec pe la tine sau nu.
- Treci, că mîine mă duc la hipermarchet.
- Bine. Iau ceva?
- Adică tu te gîndeai să treci cu mîna goală și eu să pun masa?
- Cam așa ceva…
- Uită…
- Hai mă, nu mai fi așa mofluz. Zi, ce să iau.
- Păi două butelci de șiraz.
- Bine, cam într-o oră ajung.
- Te aștept.
Închid telefonul și mă duc la frigider. O caserolă cu pulpe de pui fără oase și piele, ardei roșu, ardei iute, roșii, morcovi, usturoi, ceapă roșie… Bun. Îmi vine în cap wok-ul și iaca rețeta. Tai ceapa generos în bucăți mari, poate să fie doar tăiată în două și după aia felii groase. Ardeii roșii la fel și iau doi iuți și îmbujorați ca o fată mare cînd îi pomenești de anume lucruri. Îi tai și pe ei cu tot cu semințe. Pun wok-ul pe aragaz la foc mare. Torn niște ulei de măsline, nu foarte mult și las să se-ncingă. Tai morcovii. Nu mărunt că trebuie să se vadă și mai ales să se simtă. Încep să pun în uleiul fierbinte ceapa și toate celelalte. Întorc repede să fie toate cuprinse de fierbințeală și dau focul mic. Acum pun usturoiul zdrobit, nu tăiat. Despoi roșiile și le scap de semințe. Le tai apoi cubulețe. Pun deoparte. Iau carnea de pui și o tai cît să nu mai tai în farfurie. Pun carnea în wok. Amestec bine. Cînd carnea s-a albit, adaug roșiile, niște oțet balsamic, sau dacă n-ai puți pune un vin roșu gros și parfumat, niște sos de soia și piper negru măcinat, puțin, ienibahar, o țîră de piper roșu boabe și ceva buruieni, adică busuioc. Poți pune oregano sau salvie. Dacă nu, nu. Am lăsat pe focul mic, cel mai mic, pînă a scăzut cît să ai în ce să întingi o bucată de pîine. Iaca sună la ușă.
- Am luat trei că gătești cam iute, zice Marian Drăghici scoțîndu-și pălăria de pe cap.
- De unde știi? întreb nevinovat.
- Cum de unde? De pe blogul tău.
- Iaca la el. Hai în casă. Scoate paharele de vin roșu din bar și așează-te la masă.
- Cartea cînd mi-o arăți?
- După masă, ca să nu spui că ți-e foame.
- Așa mă știi?
- Așa. Sîc!

Filed under: felul doi

ardei umpluti cu brînză frecată cu chimen

Dan Iancu — Fri, 29 Jul 2011 12:39:29 +0000

Cald al dracului și vinul ăsta sec de-abia îl pusei la frigider. Mai durează pîn’ s-o răci. Na că sună telefonul.
- Alo!
- Aici Daniel, te deranjez cumva?
- Nici vorbă. Iaca stau și aștept să se răcească șprițul.
- Bun așa, da’ la șpriț ce asortezi azi?
- Păi am luat niște telemea de vacă și niște smîntînă grasă ca untul. Le-am pus în blender cu ceva ulei de măsline extravirgin și o lingură de chimion.
- Ce?
- Chimion… N-ai mîncat pînă acum? E excelent, îți spun eu. Cîțiva stropi de lămîie și dă-i și freacă și dă-i și freacă… Nu eu, blenderul, pînă se face ca o pastă. Între timp am desîmburificat niște măsline natur și le-am ciopîrțit mai mici. Le-am amestecat cu pasta de brînză.
- Usturoi?
- Mie nu-mi merge că e prea copleșitor și nu se mai simte chimionul. Am umplut niște ardei capia groși cu carnea zemoasă și dulce și cam gata. Aștept să se răcească șprițul, cum spusei, și să exulte miresma de chimion în brînză.
- Îmi lasă gura apă.
- Și mie!
- Păi m-apus să fac și eu.
- Succes!

Filed under: antreuri

drob de miel

Dan Iancu — Thu, 21 Apr 2011 04:57:27 +0000

Să mă așez că nu e în regulă cu spatele meu. Of… Na, că sună la ușă. Cine-o fi?
- Salut, man.
Mă uit cam mirat. Mugur nu se potrivește cu ora asta „matinală” pentru el.
- Am venit să-ți aduc paralele. Pot să intru?
N-am cuvinte. Îi fac loc și un semn să o ia către bucătărie.
- Ce faci?
- Iaca taman am venit de la cumpărături și mă apucam de gătit.
- De joi?
- Sunt multe de pus cap la cap și nu am timp să le-nghesui pe toate sâmbătă. Mîine e vinerea mare și mă omoară maică-mea dacă gătesc, așa că asta e situația.
- Noi nu facem miel.
- Nici eu, dar am luat niște organe de miel de un drobșor.
- Să mănînci un animal tînăr…
- Știu, nu e moral, nici sănătos, nici… Nu din cauza asta, dar să mănînc singur nu-mi convine. În plus e prea scump ca să iau o jumate ca lumea așa că m-am lăsat de sportul ăsta. Am găsit niște organe pentru drob foarte ieftin și am luat. Ce să fac? Așa m-am obișnuit. Stai cu mine să pălăvrăgim și să fac de mîncare?
- Stau. Ce dai?
- Măsline, icre, le-am făcut ieri, telemea și o țuiculiță de la frigider. Ce zici?
- Sună bine, așa că stau să te văd le treabă.
Pun pe masă în fața lui cele pomenite și mă apuc de treabă. Ce merg discuțiile despre poezie cu gătitul! Spăl organele de miel cu apă rece, le curăț de pielițe de pe ele și le pun într-o oală cu apă multă, tot rece, să fiarbă în voie. Mă așez și eu lîngă Mugur și mai o măslină, mai o țuiculiță, mai o spumuială la fiertură…
- Fă puțin loc aici să montez mașina de tocat.
- Nu le lași să se răcească?
- Nu de tot că e bine să fie calde să încingă aromele. Le tocăm după chef. Unii vor mai fin, alții doar tocate din satîr. N-am chef și nici răbdare pentru artă cu satîrul, așa că le dăm prin mașină cu verdeață, adică ceapă verde, usturoi verde, pătrunjel și mărar. Mai punem la tocătură piper măcinat acum după cum vezi, niște boia sau ce mai ai tu chef să prindă viață cum ar fi niște coriandru sau chimen, cimbru și nu uita de sare. Luăm cîteva ouă și le batem după care le pune la „aluatul” din castron. Amestecăm bine. Luăm iena asta, o ungem cu ulei de măsline, punem prapurele, vezi că e alb și fără grăsime pe el, îl așezăm cu marginile în afară și punem tocătura. Împreunăm așa prapurele spre mijloc și dăm la cuptor pînă se rumenește bine.
- Ce de muncă…
- Și dispare repede…
- Hai că plec că mă dă Gilda dispărut fără urmă.
- Paște luminos să aveți, dragilor.
- Și vouă.

Filed under: antreuri