Arhive pe categorii: felul doi

Cîrnații lu’ tata

Dragă Ștefane,

mă-ntrebai aseară de o rețetă de cîrnați iar eu îți spuneam că am să-ți dau rețeta pe care o făcea taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, dar az’noapte gîndindu-mă mai bine, mi-am dat seama că miroznele folosite de el țineau de firea omului și de faptul că, tăran fiind în fapt, nu avea în cap gramaje sau ierburi franțuzești. Principiul e că gustul fiecăruia decide soarta războiului, iar nu cantitățile folosite pe hîrtie. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria antreuri, felul doi

Ficat de porc cu ceapă

di043Cum veneam eu agale de la piață, iaca și un oaspete pofticios în față-mi.
– Bună, Florine!
– Bună să-ți fie inima, boerule! Ce cumpărași?
– Mai bine spune tu dacă ai oarece parale să-mi completezi masa la care te-ai invitat.
– Am pentru matele, cum nu?
– Atunci, cît mă odihnesc eu pe marginea asta de beton, ia intră aici la Carrefour și vezi de două sticle cu vin roș, dar sec și parfumat.
– Mintenaș. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria felul doi

ardei umpluți cu dovlecei și ciuperci

di016Pînă vine Diana să montez mașina de tocat. Așa. Ia să curăț dovleceii… Țîr la ușă. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria felul doi

dovlecei cu de toate

di004M-a apucat ploaia-n piață. Și cum sunt încăpățînat am venit pînă acasă de m-a făcut fleașcă.  Pun sacoșele în bucătărie și mă duc să fac un duș. Dau drumul la apă fierbinte pe mine, mă relaxez și… sună la ușă. Of, ce prost i-am învățat eu pe amicii mei. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria felul doi, garnituri

budincă de dovlecei

Dragă Edelina,

Mă întrebi cum am făcut budinca aia de dovlecei din care ai mîncat două porții babane. Continuă lectura

7 comentarii

Din categoria felul doi

mazăre țărănească

Mi-e cam lene să mă apuc de gătit. Mai repede îmi pun un pahar de vin sec cu unul de apă minerală cu bule și mă uit la televizor. Zis și făcut. Scot din frigider o fiolă de Riesling de Jidvei și un Borsec brobonat. Iau două pahare, unul pentru vinul alb și unul de ghiorlan pentru apă, dau drumul la tembelizor și așez toată mustăria pe masuța din sufragerie. Dau să mă așez. Țîr la ușă. Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria felul doi

Ciuperci cu ștevie

Ia te uită! Ciuperci măricele la șase lei kilogramul. Preț de preț, domnule! Ia să iau eu o plasă.
– Îmi puneți și mie, vă rog, un kil de ciuperci?
– Cum să nu. Așa… Să mai pun una ca să fie cu bătaie. Șase lei, vă rog.
– Luați aici, răspund cu banii gata pregătiți. Ce voi face cu ele? Habar n-am. O să văd.
– Patru la leu, numai patru la leu, domnu’, numai patru…
– Ia pune aici, frumoaso! Continuă lectura

4 comentarii

Din categoria felul doi

o simplă friptură de porc la cuptor

Dragă Delia,

Mă întrebi cum să scapi mai ieftin fără să te faci de rîsul curcilor și al musafirilor. Nimic mai simplu decît o friptură de porc la cuptor. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria felul doi

ciuperci cu vin roșu

di638Două desigur. Iau cepele, le pun în chiuvetă și iau cuțitul de curățat legumele. Țîr la ușă. Cine o fi? Aaaaa, lume bună, Mișu de la Dej. Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria felul doi

pipoțele iuțișoare

Am luat și eu pipote ca la balamuc. Ce dracu mi-or trebui un kil jumate de rînze, nu știu. Cotesc și în fața blocului Maria.
– Ce faci, nu mai vii o dată?
– Așa-s oamenii bătrîni, se mișcă greu și cu zăpezile astea e mai rău. Da’ ce te mînă încoace?
– Păi să iau niște dvd-uri cu oarece documente.
– Și nu puteai sa dai telefon?
– Nu, că știu că gătești. E prînzul. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria felul doi