plachie de crap cu crap

Dragul meu Teodor, avînd în vedere că habar n-ai să faci o plachie ca la carte îți dau aici o rețetă de să te lingi pe dește. Atenție, e primăvară dar cel mai bine o faci prin august cînd sînt de toate.

În primul rînd te duci în piață. Iei o căpățînă bulbucată de ustoroi, patru cepe nu foarte mari, dar nici pricăjite, cîțiva ardei roșii, dacă nu găsești gogoșari, ardei iuți de spui tot cu lampa-n ochi, niște roșii mai coapte dacă ai de unde, iar crap nu mai iei că văzui crapul de-l prinseși.Mmai iei o legătură de pătrunjel parfumat, nu de plastic și doi morcovi. Piper, ienibahar, chimen sper că ai acasă. De sare nici nu mai vorbesc.

Acasă speli legumele, le desparți de ce prisosește și te apuci de treabă. Pui niște apă la-ncălzit. Cînd a clocotit pui roșiile în ea puțin, le scoți și le dezpielizezi ( o fi despielișezi, dar merge și așa), le tai scoțo sîmburii și le faci cubulețe. Le pui deoparte. Coci ardeii. Le dai jos negreala și cotoarele și-i prefaci tot în cuburi, cam ca roșiile. Ceapa o tai felioare subțiri și usturoiul îl decojești și-l zdrobești olecuță. Pui o cratiță și pui generos, precum te știu ulei de măsline. Poți folosi și alt ulei, dar… Pui ceapa și usturoiul să fie sticlite, nu arse sau prăjite, numai cît să se-nmoaie grațios. Tai ardeiul iute și morcovii micuț că-i mai drăguț și le dai drumul în cratiță. Pui acum roșiile și ardeii. Pisezi oarece piper, ienibahar și oarece chimen și pui înăuntru. Lași un pic sau doi pici și pui bucățile de crap acoperindu-le cu compoziție. Dai drumul și la un pahar de vin alb sec dar parfumat. Lași vreo cîteva minute spre zece, și dai la cuptor să se rumenească deasupra frumos. Servești cu pătrunjel tocat fin.

Poftă bună.

Scrie un comentariu

Din categoria Neclasificat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s