cartofi țărănești

Dragă Eliza,

Am aflat că ai scăpat cu bine de dietă și cum îs și eu la liber de regimuri după anul acesta greu, m-am gîndit că la mușchiulețul de porc tras pe grătar niște cartofi țărănești sunt perfecți. M-ai întrebat cum fac eu minunăția asta de garnitură și-ți spun că nu e mare lucru de capul ei, dar cere oarece timp și puțină migală.

În primul rînd iau niște cartofi și-i pun la fiert în coajă, bine spălați. Pun și niște sare , mai multicică, ca să primească singuri sărătura. Îi fierb bine, pentru că n-am de gînd să-l fac la tigaie sau la cuptor, ci în wok, cratița chinezească folosită pe post de tigaie sau oală. Tai ceapă alba, ceapă roșie unul doi morcovi subțiri și parfumați, bașca o țelină micuță și un praz în felii măricele și le pun înăuntru peste uleiul de măsline bine încins. Cînd se-nmoaie ceapa se pune și usturoiul, iar imediat după fășii de ardei capia și ardei verde. Dacă vrei pui și niște gogoșari cu ceva ardei iute cu tot cu semințele lui. Cînd începe și ardeiul să fie ceva mai moale deja pui cartofii tăiați felii cu coajă cu tot, ori curățați după cum vrei, cu niște piper sare busuioc și niște chimen pisat. Dacă-ți place mai aromat pisează și niște coriandru și pune. Vrei și scorțișoară? Liber la de astea. Se poate pune doar mărar sau se poate adăuga mărar verde sau pătrunjel verde peste mîncare în farfurie cînd e servită. Stoarce și o jumate de lămîie. Taie niște roșii. Lasă-le fără semințe și fără piele și cubulețele da-le peste toate. Iei de pe foc cînd totul a fost pătruns și scăzut. Stinge înainte cu un păhăruț de coniac fin, să meargă la mușchiulețul, care așteaptă deja în folia de aluminiu.

Toate bune și vă aștept
al dumneavoastră,

Conu’ Iancu

p.s. La fel se pot găti și conopida sau dovleceii fierte toate înainte.

Scrie un comentariu

Din categoria garnituri

Lasă un comentariu